Ordinea mondială si relațiile dintre popoare

Omul este propriul său stăpân

Liderii acestei planete au fost mereu interesați să dețină controlul asupra unor zone de interes strategic, resurselor naturale, resurselor energetice. A fost o luptă continuă ce a produs multă suferință, dezechilibre și multe lipsuri în diverse zone ale lumii.

Ca în fiecare societate, țară, planetă, univers există un lider care coordonează totul înspre binele cel mai înalt al celor ce conviețuiesc în acel întreg.

În acest Univers există un Dumnezeu, creatorul a tot ce există, care de zeci de mii de ani crează din iubire neîncetat cu gândul la unitate, armonie, înțelegere, bunăstare și Pace.

Sunt niște ființe de întuneric care în mod voit au denaturat și schimbat toată istoria acestei lumi, tot ce a încercat Dumnezeu să îndrepte, ei au reușit să distrugă. Foarte multă lume cunoaște adevărul despre cum și cine conduce această planetă. Ei doar au creat sisteme, au format guverne, au numit președinți, au creat legi, au format sisteme financiare, toate acestea pentru a conduce întreaga omenire pe un drum plin de suferință. Alegerile au fost tot ale oamenilor și tot ei au avut puterea de a schimba ceva în bine.

Acele ființe întunecate care au crezut că pot obține putere prin trădare, furt, minciună, manipulare, suferința altor suflete sau chiar înălțarea unora ce au fost incomozi sistemului, știu că în acest Univers există o lege pentru toți, Legea cauzei și efectului – Tot Ceea ce Oferi, Vei Primi Înapoi

NU POŢI FACE UN RĂU FĂRĂ SĂ PLĂTEŞTI

Și cum omenirea a ajuns într-un punct dificil din toate punctele de vedere, economic, social, politic, educațional culminând cu folosirea necorespunzătoare a resurselor, trăim vremuri în care totul se cere a se schimba din temelii, începând de la liderii care conduc țările până la mentalitatea oamenilor, toate acestea sunt și vor fi înspre binele și bunăstarea oamenilor.

În acest an vom asista la schimbări majore în toată lumea.

Oamenii vor intelege și vor accepta care este sursa creației lor

Un nou început o să fie pregătit pentru fiecare țară

O eliberare totală de tot întunericul ce a cuprins această planetă

O noua ordine mondială o să fie în curând creată, bazată pe înțelegere și cooperare

Va urma …

Publicat de thebigwhitewolf

De-a pururea să țineți minte că noi, Dacii, suntem Poporul lui Dumnezeu

Creează-ți site-ul web la WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat asta: